ANUNȚ SERVICII CJRAE CLUJ

În această perioadă în care suntem nevoiţi să respectăm o distanţare fizică unii faţă de alţii, este cu atât mai important ca noi, consilierii şi logopezii şcolari să fim aproape în alte moduri de beneficiarii noştri – elevi, părinţi, cadre didactice.

În acest sens, consilierii şi logopezii din CJRAE Cluj îşi oferă sprijinul şi serviciile online, prin diferite modalităţi: sunt parte din grupurile elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice pe Facebook, WhatsApp sau email, aceleaşi mijloace fiind folosite şi pentru consiliere/ consultanţă individuală, acolo unde este nevoie.

De asemenea, lucrăm în această perioadă la completarea Bibliotecii virtuale a CJRAE Cluj, în care am adunat sute de materiale, realizate sau adaptate de noi.

La această Bibliotecă pot avea acces, prin intermediul consilierilor şi logopezilor, atât cadrele didactice, cât şi elevii şi părinţii, şi constituie o bază de resurse foarte utile, pentru acum şi pentru când ne vom reîntâlni din nou faţă în faţă cu beneficiarii noştri.