În temeiul art.91 din Legea educației naționale nr. 1/ 2011, precum și în temeiul prevederilor H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice,
CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI DE ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ
organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant – îngrijitor curățenie – cod COR 913201 – durată nedeterminată
CONDIŢIILE DE PARTICIPARE:
Condiții generale
Poate ocupa un post contractual vacant persoana care îndeplinește următoarele condiţii generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice
- Nivelul studiilor – medii;
- Vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită;
PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURS, CANDIDAŢII VOR PREZENTA UN DOSAR DE CONCURS CARE VA CUPRINDE URMĂTOARELE DOCUMENTE:
- cerere de înscriere la concurs adresată conducerii CJRAE Cluj;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, certificat de naștere, certificat de căsătorie;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
- copia carnetului de muncă, conformă cu originalul până la data de 01.01.2011 și extras din registrul general de evidență al salariaților sau, după caz, o adeverință din care să reiasă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, cu perioada lucrată după 01.01.2011;
- cazierul judiciar sau declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- curriculum vitae EUROPASS;
- alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.
Actele prevăzute la lit. 2, 3 şi 8 vor fi prezetate în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Candidații declarați admiși în urma selecției dosarelor, care au depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu au antecedente penale, au obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
PRINCIPALELE CERINȚE ALE POSTULUI, STABILITE CONFORM PREVEDERILOR DIN FIȘA POSTULUI: ÎNGRIJITOR CURĂȚENIE
TIPUL PROBELOR DE CONCURS, DATA, ORA ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII ACESTORA:
– depunerea dosarelor se va face în perioada 18-31 august 2022 la sediul CJRAE Cluj, str. Argeș nr. 24, de luni până joi, între orele 12.00 – 15.00 și vineri, între orele 11.00-13.00.
- Afișarea rezultatelor în urma selecției dosarelor depuse: 31 august 2022, ora 16.00.
- Susținerea probei scrise: 12 septembrie 2022, ora 8.30, la sediul CJRAE Cluj
- Susţinerea probei practice: 12 septembrie 2022, ora 11.00, la sediul CJRAE Cluj
- Susținerea probei de interviu: 12 septembrie 2022, ora 13.30, la sediul CJRAE Cluj
TEMATICA PENTRU CONCURS:
- Reguli de efectuare a curățeniei în unitățile de învățământ. Metode de dezinsecție și dezinfecție.
- Noțiuni fundamentale de igienă.
- Securitatea și sănătatea în muncă și PSI.
BIBLIOGRAFIE:
Legea 319/ 2006 – Legea securității și sănătății în muncă, cu completările și modificările ulterioare – Cap. IV, V, VI, VII, VIII, IX.
Legea 53/ 2003 – Codul muncii cu modificările și completările ulterioare – Cap. II, art. 247, 248, 249, 250, 251, 252.
Ordinul 4183/ 2022 – ORDIN nr. 4183 din 4 iulie 2022 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar – Titlul IV – Capitolul III
Norme de igienă pentru spațiile în care se desfășoară servicii de curățenie
Notă: Candidații care nu obțin minim 50 de puncte la fiecare probă de concurs nu se vor califica pentru proba următoare. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la fiecare probă. Se consideră admiși candidații care au obținut cel mai mare punctaj, în ordine descrescătoare.
Data și ora limită până la care se pot depune documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs: 31 august 2022, ora 15.00
Compartiment: SECRETARIAT
Responsabil: MĂRIOARA RĂCEAN / LĂCĂTUȘ RENALDA ILEANA
Tel: 0364 – 880711
Director CJRAE Cluj,
Prof. Ana-Maria Moldovan