Proiect educațional ”Dreptul meu la imagine”

Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Cluj s-a implicat cu un dublu rol, atât de partener, cât și de beneficiar în proiectul lansat în această săptămână de Inspectoratul Școlar Județean Cluj cu titlul ”Dreptul meu la imagine”, alături de câteva alte instituții și organizații județene ce desfășoară activități specifice de prevenire pentru tineri: instituțiilor și organizațiilor județene ce desfășoară de asemenea activități specifice de prevenire pentru tineri: Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca, Baroul Cluj, Fundaţia Părinţi Clujeni.
Proiectul educațional ,,Dreptul meu la imagine” pornește de la nevoia reală de abordare în școală a unor aspecte privind provocările lumii noi – direct legate de gestionarea imaginii – și asumă că acestea sunt provocări nu numai pentru elevi, dar și pentru profesori și părinți.

Mai multe informații : http://cjraecluj.ro/dreptul-meu-la-imagine/

ERASMUS+  „STAND UP AGAINST BULLYING”

În perioada 16 – 20 octombrie 2017 s-a desfăşurat  cea de-a doua activitate de învățare/ predare/ formare (C2) din cadrul  proiectului de parteneriat strategic ERASMUS+  – Acţiunea KA2 – parteneriate strategice în domeniul școlar (Cooperare și inovare pentru Bune practici), cu titlul STAND UP AGAINST BULLYING (SUAB),  finanţat de Comisia Europeană prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP).

 

 

 

Simpozionul Naţional „STOP Bullying-ului – Spune NU intimidării – exemple de bună practică” 25 mai 2017, Cluj

Simpozionul va avea loc în data de 25 mai 2017 la Casa Corpului Didactic Cluj.
Pot participa cadre didactice care sunt implicate în Proiectul Naţional „STOP Bullying-ului – Spune NU intimidării” (CAEN 2017, Domeniul Interdisciplinar, poziţia 18).

Perioada de înscriere la simpozion: 31 martie – 18 mai

Lucrările în format Word se trimit pe adresa bibliotecavirtualacjraecluj@yahoo.com până în data de 12 mai.

CADRELE DIDACTICE interesate se pot inscrie  accesand link-ul:

Simpozion national „Exemple de bună practică în dezvoltarea competențelor socio-emoționale la preșcolari” Cluj, 25 mai 2017

Simpozionul national „Exemple de bună practică în dezvoltarea competențelor socio-emoționale la preșcolari” parte integrantă a Proiectului Educational National „Exploratori in lumea emotiilor”.
DATA DESFĂȘURĂRII :  25 mai 2017, Cluj Napoca
PARTICIPAREA  este gratuita. Puteti participa direct (cu lucrare sau audient) sau online prin trimiterea unei lucrari. Toate lucrarile vor fi publicate in volumul simpozionului. La simpozion pot participa, cu prioritate, cadrele didactice care s-au inscris in Proiect dar se pot inscrie si alte cadre didactice interesate.
PERIOADA DE ÎNSCRIERE LA SIMPOZION27 martie –  18 mai 2017
LUCRĂRILE SE TRIMIT ÎN FORMAT WORD PE ADRESA DE MAIL exploratoriinlumeaemotiilor@gmail.com, PÂNĂ LA DATA DE  15 MAI 2017

Modificarea demersurilor pentru evaluarea si interventia in cazurile noi de copii cu dizabilitati/CES

A aparut Ordinul 1985/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea si interventia integrata in vederea incadrarii copiilor cu dizabilitati in grad de handicap, a orientarii scolare si profesionale a copiilor cu cerinte educationale speciale, precum si in vederea abilitarii si reabilitarii copiilor cu dizabilitati si/sau cerinte educationale speciale.

Proiectul educaţional STOP Bullying-ului (Spune NU intimidării) CAEN 2017

Scopul proiectului: prevenţia şi combaterea violenţei în mediul şcoalar, respectiv a comportamentelor de intimidare (bullying).

Proiectul se adresează elevilor din clasele III-VI şi VII-XI.

Activitatea principală, Concursul „STOP Bullyingului (Spune NU intimidării)”, va avea câte două secţiuni pentru fiecare grup de vârstă (detaliate în Regulamentul concursului) şi se va derula în trei etape (nivel de şcoală, judeţean, naţional).

La etapa naţională vor participa lucrări ale elevilor care au fost premiate (premii I, II şi III) pentru fiecare grupă de vârstă şi pe fiecare secţiune, la nivelul judeţelor partenere: ALBA, ARGEȘ, BACĂU, BISTRIŢA-NĂSĂUD, BOTOȘANI, mun. BUCUREȘTI, BUZĂU, CARAȘ SEVERIN, CLUJ, COVASNA, GALAȚI, GORJ, HUNEDOARA, IALOMIȚA, IAȘI, MARAMUREȘ, MUREȘ, NEAMȚ, OLT, SATU MARE, SĂLAJ, SIBIU, SUCEAVA, TELEORMAN, TIMIȘ, TULCEA, VASLUI, VÂLCEA.

Afis Stop Bullying

Proiectul Educațional Național ”Exploratori în lumea emoțiilor” CAEN 2017

Scopul poiectului:
Prevenția apariției problemelor emoționale și de relaționare socială respectiv optimizarea dezvoltării competențelor socio-emoționale la preșcolari.

Descrierea activității principale:
Activitatea principală este Concursul ”Exploratori în lumea emoțiilor”

Concursul se va derula în trei etape:
1. Etapa desfășurată la nivelul unităților de învățământ
2. Etapa desfășurată la nivel județean
3. Etapa desfășurată la nivel național.

La faza națională participă preșcolarii premiați la nivel județean în cele 27 de județe partenere (ALBA, ARGEȘ, BACĂU, BISTRIŢA-NĂSĂUD, BOTOȘANI, mun. BUCUREȘTI, BUZĂU, CARAȘ SEVERIN, CLUJ, COVASNA, GALAȚI, GORJ, HUNEDOARA, IALOMIȚA, IAȘI, MARAMUREȘ, MUREȘ, NEAMȚ, OLT, SATU MARE, SĂLAJ, SIBIU, SUCEAVA, TELEORMAN, TIMIȘ, TULCEA, VASLUI, VÂLCEA) .
Preșcolarii vor realiza desene și colaje, utilizând materiale diverse, fiind încurajați să fie creativi, să coopereze și să exprime liber diferite ipostaze ilustrative ale temei propuse.
Înscrierea participanților:
a. prin completarea formularului online:
https://docs.google.com/forms/d/1P5lCcKqj_iUtHyLyM0cpx8nBtoSbNjnEKeWfx1eisho/viewform?c=0&w=1
b. prin email la adresa:  exploratoriinlumeaemotiilor@gmail.com

AFIS ELE
FORMULAR DE  INSCRIERE ELE – 2017
Regulamentul concursului „Exploratori in lumea emotiilor” 2016-2017